Legendara gimnastă Lavinia Miloșovici a dezvăluit clipele tragediei în care și-a pierdut fetița, moment care i-a marcat viața definitiv.
Fosta gimnastă a fost considerată cea mai valoroasă sportivă a anilor 1990, din ramura pe care o practica. Aceasta a strâns nu mai puțin de 19 medalii mondiale și olimpice.
Lavinia Miloșovici a oferit un interviu lipsit de inhibiții, unde a dezvăluit aspecte sensibile ale vieții ei. Fosta gimnastă legendară a rememorat întâmplarea groaznică a morții primului ei copil.
„Înainte de a se întâmple tragedia cu Deni, noi am fost nași la Lugoj. Fetița rămăsese cu soacra acasă. Înainte de a pleca era foarte bine, veselă, sănătoasă. Am plecat liniștită iar la biserica am avut niște semne. Ascultam slujba și mi s-a făcut rău, am leșinat în biserică. La 4 dimineața, când am ajuns acasă, fata era ok, dormea, iar la 8 a venit soarca să-mi spună că nu e bine, nu mai respira.
Am scuturat-o, i-am făcut respirație gură la gură, am întors-o cu capul în jos dar nu-și mai revenea. A murit în brațele mele chiar dacă am chemat salvarea imediat. Nu știu dacă a fost ghinion că am fost la Lugoj, nu la Timișoara. Salvarea îi pusese oxigen, s-a uitat în ochii mei ca și cum mi-ar fi spus să o las să se ducă. Am ajuns cu ea la spital și n-au mai avut ce să-i facă. I-au făcut o injecție în inimă, dar degeaba”, a rememorat fosta sportivă, potrivit Gândul.
Lavinia Miloșovici este căsătorită cu ofițerul de poliție Cosmin Vânatu. Cei doi au împreună doi copii, Cosmin, în vârstă de 12 ani, și Andrei, în vârstă de opt ani. Pasiunea pentru sport le-a fost insuflată celor doi băieți de către mama lor. Principala calitate pe care au moștenit-o de la fosta sportivă a fost ambiția.
Lavinia Miloșovici și-a cunoscut soțul încă de când era la grădiniță. La vârsta de șase ani, cei doi s-au cunoscut, iar 16 ani mai târziu, când s-au reîntâlnit, și-au unit destinele până în prezent.
Întrebată despre competiția la care a trăit cele mai mari emoții din carieră, Lavinia Miloșovici a adus aminte de Jocurile Olimpice de la Atlanta, când, din cauza unei entorse cu complicații la nivelul gleznei, era să rateze cea mai mare întrecere sportivă din lume.
„Am participal la Jocurile Olimpice de la Atlanta, la încheierea carierei mele. Înainte de a pleca, însă, am avut un mare accident, cu 3 săptămâni înainte de olimpiada. Am avut o entorsă cu rupere de ligament la gleznă. Fetele au plecat în America și înainte s-a mai întâmplat o nenorocire, pentru că Gina Gogean a făcut o apendicită perforată. A fost operată de urgență și nu a mai plecat nici ea”, a spus Lavinia Miloșovici, conform Unica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER